Mesaj De Bun Venit

Mesaj de Bun Venit

Cel de-al IX-lea Congres al Romtransplant continuă o tradiție începută în 1998 și continuată la fiecare doi ani, fără întrerupere, până în prezent. Ca de fiecare dată, Congresul aduce în fața participanților ultimele noutăți în transplantul renal, transplantul hepatic, transplantul cardiac, transplantul medular, transplantul tisular, etc.

Progresul major pe care l-a înregistrat transplantul românesc în ultimii doi ani este legat în primul rând de creșterea semnificativă a numărului de donatori aflați în moarte cerebrală. Aceasta a permis dezvoltarea în continuare a  transplantului renal, cu schimbarea raportului între numărul de donatori în viață (altă dată predominant) și cei aflați în moarte cerebrală. În cazul transplantului de ficat, creșterea a fost și mai spectaculoasă, cu cele 122 de transplanturi hepatic efectuate în 2013, cifră care situează programul de la Institutul Fundeni printre cele mai mari din Europa. O asemenea creștere a impus în anul 2014 deschiderea unui al doilea program de transplant hepatic la Spitalul Sf. Maria. Ambele programe au realizat în acest an o cifră care menține creșterea din anul precedent (44 de transplanturi în total).

Transplantul cardiac încearcă să recupereze terenul pierdut cauzat de o perioadă relativ lungă de inactivitate a Institutului de Boli Cardio-Vasculare din Târgu-Mureș. Sperăm ca acest important tip de transplant să revină cât mai curând la cotele anterioare și chiar să le depășească.
Transplantul de țesuturi (cornee, os, piele), precum și transplantul medular au înregistrat și ele progrese importante, privind numărul de procedee efectuate pentru fiecare din aceste tipuri de transplant.
Este, desigur, marele merit al Agenției Naționale de Transplant că, printr-o perseverență pe care aș denumi-o "ieșită din comun", a realizat acest salt în ceea ce privește numărul de donatori cadavru.

La Congres vor fi prezenți cei mai importanți lideri de opinie din România în toate aceste tipuri de transplant. Astfel, cei prezenți vor fi puși la curent în primul rând cu situația actuală a principalelor tipuri de transplant din România, dar și cu ultimele noutăți în materie.

Ca de obicei, valoarea Congresului va fi întărită de prezența oaspeților de peste hotare, care își vor prezenta propria experiență și cu care vom efectua un util schimb de informații științifice.

Programul științific, întins pe durata a 4 zile, este unul bogat și atractiv, corespunzând celor mai înalte exigențe.

Bucureștiul la sfârșit de octombrie este un oraş primitor, care, odată scăpat de căldura verii, parcă dorește să arate oaspeților săi tot ceea ce are mai frumos: Muzeul Satului, Muzeul Țăranului Român, Palatul Parlamentului - sunt doar câteva din obiectivele turistice care pot fi vizitate.

Ambianța World Trade Center București este întotdeauna plăcută și oferă cel mai bun cadru desfășurării lucrărilor unei asemenea reuniuni.

Vă așteptăm cu drag!
Prof. Dr. Irinel Popescu
Președinte Romtransplant

Ştiri
Date importante
Înscrieri Congres


30.06.2014

Termen limită pre-înscriere

(taxă redusă)



01.07 - 01.11.2014

Înscriere (taxă majorată)